Politetea

De ce îmi place politețea? 

Pentru că este acel principiu de funcționare al societății. Etimologia cuvântului "politețe" vine din latinescul politus provenit din verbul polire, adică "a șlefui". I se mai spune "bună-creștere", "bun-simț", este vital într-o societate și este valabil pentru toate vârstele. Cred că sinonimul cel mai potrivit pentru "politicos" este cuvântul "civilizat", care mă trimite cu gândul la "civil", "cetățean", "om al cetății", "cetate" (gr. polis). 

Apreciez comportamentul politicos al unei persoane pentru ca în spatele lui este un efort de șlefuire, de educare. Un copil prost-crescut este insuportabil, un adult lipsit de bun-simt, de asemenea. Civilizația este specifică rasei umane fiindcă omul este singurul capabil în lume de a fi șlefuit la început (când nu are discernământ), și de a se șlefui singur pe parcursul vieții. Omul nepoliticos este ca un șut dat în fund civilizației, un eșec al acesteia, care pune în mișcare o mulțime de resurse pentru a fi restabilit echilibrul sau continuă să facă haos și mecanismul se replică. Apreciez oamenii civilizați fiindcă au capacitatea de a se controla chiar în ciuda unui context ostil, politețea fiind un fel de "arta de a te purta în lume". Un om capabil de a se controla înseamnă o reușită a speciei care se poate dezvolta în continuare, fără a mai fi nevoie sa recupereze sau sa repare ceva. 

Andre Comte-Sponville a scris despre politețe în "Mic tratat despre marile virtuți", unde a delimitat politețea de virtuțile, să le spunem așa, serioase, reale (cum ar fi: dreptatea, curajul și altele) . Politețea este mai întâi învățată la nivelul "ce se face" și "ce nu se face", "ce se cuvine" și "ce nu se cuvine" într-o anumită situatie, acel "se" impersonal fiind pus pe seama unei istorii care demonstrează cum este viața mai suportabila și care este calea mai sigură de conviețuire, fiindcă alternativa ar fi, de cele mai multe ori, sancționată. 

Ceea ce ma preocupă, însă, este diferența dintre politețe și respect. Comportamentul politicos și cel bazat pe respect sunt foarte asemănătoare, în esență, acestea păstrând aceeași distanță ca cea dintre profund și superficial. 

Politețea este de suprafață, vine din intenția de a ocoli o situație neplăcută, se bazează pe lecția învățată, nu acordă credit și niciun fel de investiție personală celui față de care se manifestă. Politețea vorbește frumos despre cel politicos și nu spune nimic despre cel față de care se manifestă. Respectul, pe de altă parte, este generat de valorile comune, nu poți avea respect decât față de cineva în comportamentul, gândirea sau manifestarea căruia îți regăsești anumite valori. Respectul este profund și vorbește atât despre cel care respectă, cât și despre cel respectat. Respectul se întâmplă să fie mult mai puțin întâlnit decât politețea tocmai fiindcă este nevoie de atenție, de o investiție de cunoaștere, adică de timp, observație etc. Dacă ne-am purta civilizat doar cu cei pe care îi respectăm, atunci tribunalele, spitalele și secțiile de poliție ar fi sufocate. Avem nevoie, deci, de un fel de simulacru al respectului, anume, de politețe. Fiind diferite în esență, ambele acoperă un teren lăsat liber de legislație. 

De aceea prefer sa rămân politicoasa cu toată lumea, chiar daca respect am pentru puțini.