Perioada sărbătorilor de iarna este o ocazie sa ne gândim la daruri, deși în fiecare zi primim în schimbul cu ceilalți "darurile" lor.
Oamenii dăruiesc ce au deja, iar oricare dar porneste de undeva din suflet și se concretizează sub o forma care, ajunsa la destinație, transmite o energie. Darurile sunt cantități de energie primite de la ceilalți. Simțim bucurie când cel care ne dăruiește are în suflet: bunătate, seninătate, recunoștință, generozitate. Aceste lucruri ajung și la noi în suflet.
Omul nu poate dărui ce nu are deja. A avea grija de noi înseamnă să avem grija de sufletul și de conștiința noastra, sa îl păstrăm pur cu onestitate, deschidere, intenții bune și corectitudine. Toate lucrurile acestea ne fac, însă, vulnerabili in schimbul inevitabil cu ceilalți. Ne regasim expuși cu atat mai mult cu cat presupunem ca oamenii gândesc și simt ca noi. Fiecare îl vede pe celalalt din propria perspectiva și, uneori, te trezești judecat exact după chipul celui care te descrie. Și ce facem cu cei falși, egoiști, mici la suflet? E greu sa îți ferești "ghetuțele" sau "locul de sub brad" de "darurile" lor otrăvite, cu atat mai puțin când nu ești în garda. În seara de Mos Nicolae cineva s-a gândit sa imi toarne otravă în ghetuțe și lucrul asta m-a dus într-o tristețe infinita. O avalanșă de nerușinare, incorectitudine și lipsa de demnitate din partea unei persoane mi-a tulburat sufletul. Asta are în suflet, asta dăruiește. Prima mea reacția a fost înghețul, apoi nevoia de a lua multă distanta fata de acea persoana. După un timp am început sa ma gândesc ce am de făcut sa îndrept situația, sa vad care este limita responsabilității mele într-o astfel de situație. E treaba mea sa educ o alta persoana care deja și-a ales valorile gresit? E miza mea sa îmi consum energia în răzbunări? E cazul sa demasc micimea morala ascunsa de prea mult teatru și prea multa drama, lucruri care și pe mine m-au "furat" mult timp? Categoric, nu. Singura opțiune rămâne sa ma protejez și sa ma apar. Poate toate aceste lucruri care locuiesc spațiul interior al celeilalte persoane fac sa fie un loc suficient de urat în care trăiește zi de zi și, probabil, este suficient. Minciuna, ca mod de viata pentru astfel de oameni, este vitala. Probabil, o clipa de autoscrutare sincera ar face sa se năruie prea tare universul lor în care prioritare sunt interesele josnice pentru care calcă orice relație în picioare.
Sa avem grija ce ne cultivam în suflet fiindca asta dam mai departe și se simte.
Comentarii
Trimiteți un comentariu